I. Argument

Integrarea europeana tine in primul rand de europenizare, iar europenizarea, la randul ei, nu poate avea loc decat prin democratizarea institutiilor si a societatii per ansamblu. Pentru a demara insa acest dificil drum de schimbare a societatii, o conditie primordiala ar fi democratizarea spatiului public, cel care ar trebui sa contina toate opiniile, argumentele si, in fine, dezbaterile cu privire la societate si problemele ei. Aceasta este teza pe care imi propun sa o dezvolt in cele ce urmeaza.

II. Democratizarea ca imperativ al prezentului 

Voi incepe prin a prezenta mai multe perspective asupra conceptelor de europenizare si democratizare, in masura in care imi va permite spatiul, dar si bibliografia consultata.

Fara a avea intentia de a recurge la un demers exhaustiv in ceea ce priveste conceptul de democratizare in general si cu referire la spatiul pruto-nistrean, in particular, voi incerca sa redau unele dintre teoriile anumitor autori pe care i-am considerat relevanti, impreuna cu propriile reflectii legate de concept.

Cu aplicare la viata politica, termenul de democratie (care in greceste inseamna „carmuirea de catre popor”) desemneaza un sistem social in care fiecaruia ii revine un cuantum egal de putere (Allan G. Johnson, Dicţionarul de Sociologie Blackwell, pag. 113). Cu siguranta ca acestea cuvinte nu pot privi orice sistem social, indeosebi daca acesta este unul precum o societate, organizatie sau comunitate mai mare, ci mai curand acele grupuri mici si relativ omogene precum ar fi grupurile de prieteni sau alte asemenea grupari infomale. Cu toate acestea, dupa cum afirma si Winston Churchill – „democratia este un sistem politic prost, insa cel mai bun dintre care omenirea le-a inventat pana acum”. Aceasta a fost ideea de la care am pornit si pe care o voi desfasura in urmatoarele randuri.

Unul dintre autorii care au reusit sa surprinda esenta procesului de democratizare este John S. Dryzek, care in articolul sau Political Inclusion and the Dynamics of Democratization afirma ca „democratizarea este in mare parte, desi nu si in mod exclusiv, o chestiune de recunoastere progresiva si incluziune a diferitor grupuri in viata politica a unei societati”. Subiectul selectiei elitelor pentru structurile politice a fost inca de la Mihai Eminescu, cel care a lansat conceptul de selectie negativa a elitelor, unul de vitala importanta dar parca insuficient abordat sau cel putin, luat in seama. Nu cred sa gresesc afirmand ca Republica Moldova a suferit mai mult decat orice alt stat de pe urma acestui fenomen daunator. In aceste conditii, ceea la ce se refera Dryzek ca fiind democratizarea apare ca necesitate eminenta a societatii din stanga Prutului de azi. Pentru a putea ajunge, insa, la un asemenea succes cum ar fi incluziunea diferitor grupuri in procesul decizional din RM, este necesar ca democratizarea sa fie directionata de jos in sus. In caz contrar, poate aparea riscul ca populatia sa dezvolte un sentiment de insecuritate, amenintata fiind de proliferarea unui sistem mai curand ne-democratic. Democratizarea, prin insasi natura sa, trebuie sa aiba de a face in primul rand cu poporul, acel demos de care vorbeau grecii antici. Si ce formeaza demosul mai mult decat influenta spatiului public? Ajungem astfel la ideea ca ceea ce ar trebui sa perceapa masele prin (mass-) media – cea care configureaza cel mai mult respectivul spatiu public – ar fi mesaje de incurajare a initiativei proprii, informare corecta si la zi, dar si o agenda a celor mai importante si relevante evenimente petrecute recent. De asemenea, trebuie sa existe un oarecare feedback primit de la receptor, respectiv, cetateanul de rand, or acesta nu poate fi creat din nimic, ci numai din formarea deprinderilor practice in acest sens. Voi reveni asupra subiectului in capitolele ce vor urma.

O alta perspectiva asupra democratizarii o ofera sociologul Anthony Giddens, conform caruia aceasta consta in progresul libertatilor esentiale in viata de zi cu zi. (Europa in epoca globala, pag. 19) Iata cum, prin aceasta formulare se pune accent mai curand pe drepturile omului care pot si trebuie sa fie respectate, decat pe acele grupuri care ar trebui sa aiba acces la resursele puterii. Chiar daca difera, sau mai bine zis completeaza viziunea enuntata anterior, aceasta a englezului este la fel de relevanta si aplicabila spatiului est-european, inclusiv in RM. Am mentionat mai intai Estul Europei pentru ca intreaga zona a suferit devieri grave de la mersul firesc al lucrurilor in statele nationale in perioada stapanirii tariste, dar in special in cea sovietica. Cultura localnicilor a fost suprimata cu cea „noua” de tip sovietic, elitele locale au fost inlocuite de indivizi trimisi cu sarcina de a exploata pe cat se poate regiunea in care isi indeplineau misiunea, iar formatiunile statale existente, si dupa caz, teritoriile smulse altora au glisat sub ceea ce Iulian Fruntasu a numit fenomenul de „province-making”. (Fruntasu, Iulian, O istorie etnopolitica a Basarabiei 1812-2002). Acelasi Fruntasu spunea, cu referire la situatia din Basarabia, ca ””In multe democratii noi structurarea intereselor este practic inexistenta, alte organizatii reprezentative sunt slabe si in acelasi timp nu exista un parlament functional sau institutii juridice independente. Executivul (inclusiv presedintia) devine nu reprezentativ, ci „delegat”, suspendat asupra societatii (continuand gandul despre paturile superpuse ale lui Eminescu, n. a.) si nemonitorizat de alte institutii. Asemenea democratii „delegative” nu se dezintegreaza neaparat si ar putea fi durabile in masura in care au loc alegeri regulate.”” (id., pag. 554). Merita sa ma opresc asupra celor din urma. Cercetatorul din Basarabia ofera practic un diagnostic a ceea ce inseamna „democratie” in acel spatiu. Si cat de relevant este acesta si in zilele noastre… Asadar, in lipsa unor institutii precum cele juridice independente, fara un parlament functional si fara un executiv reprezentativ (sa ne amintim ca in prezent RM este republica parlamentara, astfel incat presedintele nu este ales direct de cetateni, n. a. ), autoritatile ajung sa ia decizii spre propriul beneficiu, fara a fi ancorate in prezentul necesar si emergent. Explicatia privind mentinerea acestor regimuri deasupra societatii pare si ea foarte relevanta, indicand parca asupra lipsei de „penalizare” din partea societatii. Este deja bine-cunoscuta ideea conform careia societatii civile dintr-un stat pretins-democratic, precum si dintr-unul abia in constructie i-ar reveni rolul de „caine de paza”, cel putin pana in momentul echilibrarii balantei dintre aceasta si putere. „Presiunile si miscarile pentru democratie, ca regula aproape generala, isi au originea mai curand in societatea civila, decat in stat. Anume din acest motiv, o societate civila opozanta si infloritoare constituie cheia democratizarii”, spune deja mentionatul John S. Dryzek (ib., pag. 486). Acestea ar fi trasaturile principale ale unei democratii, cel putin in ceea ce tine de societatea civila si spatiul public, respectiv.

III. Europenizarea ca rezultat al democratizarii 

Pentru a putea intelege procesul de europenizare si in special impactul acestuia asupra unor societati proaspat iesite din regimuri dictatoriale, trebuie sa avem in vedere in primul rand faptul ca acesta are mai multe dimensiuni. Dintre acestea, consider ca printre cele mai importante se numara cea umana, bazata pe un fond istoric, cultural si etno-simbolic. Tind sa cred ca oricat de multe politici, strategii sau proiecte de europenizare a Republicii Moldova s-ar implementa, acestea se vor pierde cu toate precum un pahar de apa in nisip daca nu se va tine cont de modul in care s-a dezvoltat populatia de pe teritoriul acesteia, de procesele istorice prin care a trecut si de schimbarile suferite in primul rand la nivel de perceptie asupra ei insisi.

Nu este tocmai firesc sa ne asteptam la reactii obisnuite cu privire la fenomene complexe si greu de asimilat precum este cel al europenizarii. De aici si rezultatele contradictorii obtinute in urma numeroaselor studii asupra opiniei publice, cel putin in urma celor lipsite, pe cat posibil, de conotatii politice.

Chiar daca Uniunea Europeana ar fi firesc sa-si rezolve mai intai problemele de ordin intern, pentru ca mai apoi sa se preocupe de extindere, aceasta se vede de mult prea multe ori in situatia de a urma toate directiile in paralel, invatand practic „din mers”, asa cum se vede si din urmatoarele: „Ideea de constitutie europeana era menita inca de la inceput sa apropie si sa uneasca statele membre in jurul unui obiectiv comun: eficientizarea Uniunii pentru a putea face fata valului de largiri catre Est. Tocmai de aceea s-a aratat in doctrina ca prea multe exceptari, acceptate pentru a permite atingerea unui compromis si adoptarea proiectului, ar putea sfarsi prin a diviza Uniunea, cand scopul era de fapt sa o uneasca.” (Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana. Institutii. Mecanisme, pag. 146) De aici putem trage concluzia ca ceea ce a motivat in primul rand Uniunea sa se concentreze asupra respectivei extinderi nu a fost neaparat dorinta statelor abia pornite pe calea democratizarii, ci mai curand propriile necesitati de asigurare a unor nevoi, precum cele de securitate, stabilitate si echilibru, chiar daca pe termen mai indepartat. Inclin sa cred, totusi, ca pasul extinderii reprezinta in acelasi timp si o mana intinsa statelor europene non-UE pentru a depasi mai usor faza tranzitiei de la sistemul comunist la cel capitalist functional. Vazuta din aceasta perspectiva, ar trebui sa ne raportam la relatia dintre Uniune si statele candidate ca fata de una reciproc-avantajoasa, dar in acelasi timp intr-un mod cat se poate de pragmatic, precum sugereaza si John Borneman impreuna cu Nick Fowler: „Modul de raportare fata de Uniunea Europeana ar fi ca fata de o unitate politica continentala a unei noi ordini, iar fata de Europenizare, pragmatic, atat in ce priveste viziunea asupra ei, cat si procesul in sine.” (John Borneman and Nick Fowler, Europeanization, pag. 2)

Totusi, situatia RM este una mai speciala, or Uniunea nu poate sa ignore celalalt mare actor mondial si anume Rusia: „Situatia geostrategica a Moldovei ridica intotdeauna probleme. Este clar ca Rusia nu poate deveni membra a Uniunii Europene, cel putin nu in configuratia politica actuala, fara a dezechilibra Uniunea din punct de vedere politic si geografic”. (Pascal Fontaine, 12 Lecons sur l’Europe, pag. 15) Iata cat de subtil se face aluzie la faptul ca europenizarea poate merge mult mai departe decat poate cineva sa-si imagineze, autorul operand cu o viziune „larga” asupra extinderii, fara a exclude chiar si Rusia, practic una dintre cauzele existentei Uniunii. Daca am privi lucrurile din acest punct de vedere, Republica Moldova ar fi cu siguranta ca si aderata. Din pacate lucrurile nu stau chiar asa, cel putin nu in momentul de fata, iar fara a indeplini criteriile elementare de aderare. Acelasi ghid elaborat de francezul Fontaine prezinta pe scurt care ar fi acele criterii: „Europenizarea presupune in primul rand indeplinirea anumitor criterii, prin atingerea aquis-ului comunitar. Articolul F al tratatului de la Maastricht adauga faptul ca Statele membre au sisteme de guvernamant fondate pe principii democratice.

Pe scurt, la momentul aderarii sale, un stat trebuie sa dispuna de: institutii stabile care sa garanteze democratia, priamtul dreptului, respectul drepturiloe omului si a minoritatilor, precum si protectia acestora; o economie de piata viabila, capabila sa faca fata presiunilor concurentilor si fortelor pietei din interiorul Uniunii; capacitate de a-si asuma obligatiile aferente aderarii si identificarea cu obiectivele Uniunii. De asemenea, tara trebuie sa sa dispuna de o administratie publica capabila sa aplice legislatia europeana. (ib. pag. 14)

Sa revenim la Borneman si Fowler. Pentru acesti doi cercetatori europenizarea, ca strategie de reprezentare de sine si instrument al puterii, „consta in reorganizarea fundamentala a teritoriului si a populatiei, cele doua principii care au configurat ordinea europeana. Aceasta este rezultatul unui nou nivel si intensitate a integrarii care a constituit reactia la deconstruirea celor doua razboaie mondiale si impartirea, ca rezultat, a Europei in Est si Vest.”(id.)

Ideea de structura menita sa asigure pacea si securitatea ca „fundament  primordial si obiectiv prioritar al constructiei europene” o regasim si la Sylvain Kahn (Geopolitica Uniunii Europene, pag. 93). In timp, odata cu depasirea impasului in care s-au pomenit europenii dupa cel de-al doilea razboi mondial, orientarea Comunitatii/Uniunii Europene a ramas aceeasi: „Ideea, convingerea si metoda nu s-au schimbat din anii ’50: crearea, de fapt, a unor solidaritati, prin intermediul comertului si al schimburilor, prin intrepatruderea economiilor, prin negocieri politice constante in cadrul unor institutii comune care genereaza incredere si furnizeaza previzibilitate, estea cea mai buna modalitate de a crea asemenea legaturi de interese intre tari, incat ele sa nu-si mai poata permite sa-is declare razboi sau sa intre in conflict. Acceptarea rationala, in deplina liberatate si in deplina cunostinta de cauza a acestor obiective si a regulilor care le conditioneaza, permite asigurarea perenitatii angajamentului statelor membre. Iata de ce adoptarea economiei de piata nu este suficienta si se subordoneaza, in Uniunea Europeana si in tarile care o compun, statului de drept si democratiei. Acest consimtamant trebuie clarificat si nu formulat in functie de interese conjuncturale si circumstantiale – dictaturile nu au cuvant; democratiile, da.” (id.)

Nu putem vorbi despre europenizare, fara a mentiona si Politica Europeana de Vecinatate, destinata unor state non-UE situate nemijlocit la granita cu Uniunea. In prezent RM este inclusa la pachet cu Belarus si Ucraina. Pentru mai evidentia o data ce inseamna pentru UE aceasta politica a vecinatatii si care poate fi rolul ei in contextul actual voi reda un scurt pasaj din ghidul Planul de actiuni Uniunea Europeana-Republica Moldova: „„Importanta politicii europene de vecinatate este mentionata si in Strategia europeana de securitate din decembrie 2003. Aceasta reitereaza interesul UE de a avea niste vecini bine guvernati si prosperi. „Vecinii care sunt angajati in conflicte violente, statele fragile in care prolifereaza crima organizata, societatile nefunctionale… toate creeaza probleme pentru Europa”, se spune in strategie. Astfel, UE isi va putea asigura propria securitate doar prin extinderea cooperarii economice, politice si de securitate cu aceste state si prin transformarea acestor state in unele mai prospere, mai democratice si mai capabile sa isi asigure singure propria securitate.”” (ADEPT, Expert-Grup, pag. 23)

Am considerat necesara aceasta trecere in revista a principalelor perspective, dar si argumente in legatura cu importanta democratizarii si respectiv, europenizarii Republicii Moldova, precum si a premiselor in baza carora se pot aduce imbunatatiri temeinice situatiei privind spatiul public din zona respectiva. Constientizarea acestor lucruri sunt esentiale pentru a putea trece la urmatorul capitol al lucrarii.

IV. Spatiul public din Republica Moldova 

IV. 1. Semnificatia spatiului public in RM  

Avand in vedere cele expuse mai sus, ma voi referi in cele ce urmeaza la cazul specific al Republicii Moldova, utilizand conceptele devenite clasice ale unor autori consacrati, dar si pe cele mai recente, adaptate situatiei date.

Juergen Habermas, sociologul german, care, alaturi de Jacques Derrida este considerat de multe personalitati din demeniu drept unul dintre cei mai mari intelectuali ai proiectului european, si-a axat mare parte din propria creatie pe conceptul de spatiu public, ca singurul loc in care se poate manifesta deplin discursul ideal, o constructie ideal-tipica, avand rostul sa masoare distanta de la cum este mass-media (instrumentul de comunicare publica predilect, apud Dan Dungaciu) din RM si cum ar trebui sa fie aceasta pentru a se apropia cat mai mult de conceptul ante-amintit. Anume acest discurs ideal, dat fiind ca se fundamenteaza pe un agreement, poate aduce mai multa calitate spatiului public, pe langa acea cantitate care este deja suficienta.

Conform sociologului roman, faptul ca populatia se informeaza cu predilctie din sursele audio-vizuale nu ar fi ceva cu mult deosebit fata de restul lumii. Diferenta esentiala consta insa in faptul ca ceea ce se scrie in presa, nu coincide cu ceea ce se reda si la TV, in sensul ca spatiul vizualului este cu mult mai univoc decat media scrisa. Daca in legatura cu cea din urma se pot remarca anumite institutii a caror mesaj nu coincide cu cel al guvernarii, atunci vedem ca in primul caz lucrurile stau cu totul altfel. Exista momentan cinci televiziuni din RM care au acoperire totala sau aproape totala pe teritoriul statului (ProTv, Moldova 1, NIT, TV Prime, EuroTv), dintre care una singura, si aceea ne-autohtona, obisnuieste sa prezinte informatia in opozitie cu celelalte patru, si asta in mare parte pentru ca este privata, si nu pentru ca ar exista in spatiul mediatic un pol al opozitiei bine coagulat. O dovada recenta ca aceasta prima sursa de informare a cetatenilor ofera o alternativa in spatiul public, ar fi ca au existat numeroase atacuri frontale directe si amenintari asupra acesteia, chiar din partea institutiilor de stat, de multe ori tinte ale reportajelor. In rest, televiziunile sunt parca, trase la indigo, ne-lasand loc unor opinii neacreditate politic apriori (id., pag. 147).

„Inamicul numarul unu al moldovenismului primitiv este democratizarea.” (id., pag. 149),  Dan Dungaciu afirma in 2005 ca democratizarea spatiului public ar fi o solutie la conflictul identitar (in Moldova ante portas), pentru ca mai apoi, dupa 3 ani (in lucrarea Cine suntem noi?), sa revina asupra celui dintai proces, punand pe seama acestuia si efectul de europenizare, caci ce inseamna europenizarea daca nu sustinerea publica a ideilor, accesul liber la mijloacele de comunicare in masa si dreptul ficaruia la libera exprimare? Este de domeniul evidentului ca in momentul in care va exista o pluralitate de opinii exprimate public, nu doar inchise intr-o „cutie neagra” (id. ), se va reconfigura si modul in care vor fi percepute problemele reale ale societatii, dar si rostul mesajelor fabricate ale Puterii. Consider ca ma pot exprima in acest sens din mai multe motive. Primul ar tine de situatia demografica din RM. Cu toate ca nu exista date oficiale clare din care sa rezulte numarul exact al celor plecati peste hotarele statului, diverse studii si cercetari indica o proportie aproximativa de circa 25 % dintre cetateni, ceea ce inseamna aproximativ 50 % din cifra fortei de munca. Desigur, in lipsa unor certitudini in acest sens, este aproape imposibil de elaborat politici si strategii care sa imbunatateasca prin ceva situatia, dar tendinta este suficient de clara pentru a putea trage anumite semnale de alarma. In mod normal, un locuitor al unei tari nu obisnuieste sa plece pentru a munci sau a se stabili in alta in cazul in care conditiile de acasa il avantajeaza, ceea ce duce la concluzia ca anumite aspecte ale vietii din RM i-au deranjat. Totusi, chiar si in  aceste conditii de criza, dezbaterile pe marginea acestui subiect sunt aproape insesizabile, daramite cele referitoare la motivele acestor plecari. De cele mai multe ori, acestea din urma sunt percepute la nivelul societatii civile ca fiind forme de protest fata de politica statului ale celor care pleaca, (conform Rezumatului de presa al BOP din octombrie 2008, marea majoritate a populaţiei adulte, 81%, nu se simte în siguranţă) dezbaterile pornind anume din acest punct. Toate bune pana aici. Problemele apar insa atunci cand respectivele dezbateri nu sunt raspandite in spatiul public si nu ajung sa fie discutate nici macar de majoritatea populatiei din orase, cu atat mai mult de catre cea din mediul rural care, potrivit aceluiasi Dan Dungaciu, este mai curand „obiect” al dezbaterilor decat subiect.

IV. 2. Rostul spatiului public din RM, din perspectiva Puterii  

Rostul unui control accentuat asupra spatiului public este, in mod normal, de a mentine sub influenta directa, sau cel putin sub tutela regimului toate manifestarile democratice, sau nu ale cetatenilor. Aceasta inseamna ca nereguli din domeniul economic, politic, social sau de orice alt fel sunt ascunse sub o „umbrela roz”, care este expusa demonstrativ de fiecare data cand apar dubii in legatura cu progresul societatii si cu functionarea legii in stat. Ironia consta in faptul ca de cele mai multe ori, artificiile Puterii sunt dejucate de cei in drept „a-i trage la socoteala”. Cu toate acestea insa, metodele de a solutiona problemele sunt paralizate din cauza lipsei de alternativa ca partener de dialog al Uniunii Europene, spre exemplu, cea fata de care conducerea de la Chisinau si-a asumat anumite angajamente ne-onorate nici pana acum. Printre chestiunile relevante in acest context, ar fi respectarea libertatii presei, care nu se anunta a se produce prea curand, daca apreciem conform lipsei de concordanta dintre afirmatiile sefului statului, Voronin, si presedintele Uniunii Jurnalistilor din Moldova, Valeriu Saharneanu, cel din urma declarand ca atacurile asupra institutiilor media neafiliate politic se intetesc continuu. Acest lucru aminteste de paradoxul formulat de Dan Dungaciu, conform caruia „in RM exista presa libera, dar nu exista democratizarea spatiului public”. (Moldova ante portas, pag. 148)

In asemenea cazuri, efectul cutiei negre, pe care l-am mentionat deja, se observa foarte clar, in sensul ca opinia exprimata de catre cel caruia i se supun structurile va ajunge cu siguranta la destinatar, in vreme ce semnalele de alarma trase la adresa guvernarii se vor pierde in neant. Astfel, fluxul de informatii circula numai intr-o singura directie, fara ca populatia sa reactioneze. Acest lucru se intampla din doua motive principale. In primul rand, din moment ce datele primite descriu o situatie perfecta, procesul de integrare europeana este la zi si nimeni nu se plange de nimic, cetatenii nici nu mai vad rostul de a-si exprima nemultumirile care, cu siguranta, exista. Intervine efectul „spirala tacerii” (Elisabeth Noelle-Neuman), teorie prin care se motiveaza lipsa de reactie a unui anume individ prin aceeasi pasivitate a celorlalti. Asadar, toti tac si se prefac. Desigur, ar fi gresit sa credem ca nu exista nici un fel de reactii, fie si intarziate, in randul acelei parti active din societate, dar, dupa cum am mentionat, ele circula intr-un cerc restrans, devenind in timp resurse ale opozitiei in ceea ce tine de alegere a mesajului, elaborare de strategii sau promovare a unui mesaj.

Evenimentul descris mai sus nu este si nu trebuie sa fie considerat unic, or asemenea lucruri se intampla cu o frecventa greu de imaginat intr-o societate care a luat drumul integrarii europene. Subiecte precum specularea nesemnarii tratatului de frontiera cu Romania (UE), lipsa de plangeri adresate SUA, ci doar Parlamentului European (ceea ce ne face sa ne punem anumite intrebari in legatura cu parerile vehiculate despre lobby-ul rus pe langa anumiti europarlamentari), interventiile cel putin tendentioase ale unor oficiali europeni cu privire la rolul Romaniei in integrarea RM in UE – sunt toate chestiuni vitale pe agenda dezbaterilor publice, cele care nu exista momentan.

Un amanunt important in ceea ce tine de modul de abordare al integrarii europene, prea putin discutat in RM, dar arhi-evident in restul Europei, este ca pentru majoritatea autorilor considera ca europenizarea si modernizarea merg mana in mana, lucru care in momentul de fata este insuficient promovat, sau cel putin dezbatut in societate. Desigur, problema ar putea de fapt sa rezide in faptul ca acele canale responsabile cu transmiterea acestui mesaj nu ar avea forta necesara. Totusi, nu avem nici o certitudine in legatura cu modul de comportare al acestor institutii media in cazul schimbarii raportului de forte spre avantajul lor.

IV. 3. Imaginea spatiului public din Republica Moldova conform BOP din octombrie 2008 

Conform uneia dintre cele mai citate surse de evaluare a opiniei publice din RM, Barometrul de Opinie Publica, cetatenii considera ca spatiul public autohton este in mare parte conturat de catre partidul de guvernamant, astfel incat doar 20 % considera ca la televiziunea publica au acces in mod egal toate partidele de guvernamant, ceea ce ridica unele semne de intrebare vizavi de modul in care functioneaza aceasta televiziune si in ce masura isi merita aceasta titlul de publica.

In ceea ce priveste sursele de informare ale populatiei, nu exista mari surprize, cel putin daca ar fi sa comparam cu alte state, respectiv 88% se informeaza din televiziune, 44% – de la radio si doar 20% – din presa scrisa. Dan Dungaciu explica acest fapt prin gradul diferit de accesibilitate la informatie, respectiv televiziunea este cea mai accesibila dintre toate sursele de informare in masa, dar si cea mai ieftina. (in Moldova ante portas, pag. 146 )

M-am referit mai sus la posturile de televiziune care domina oferta locala. Asadar, sa urmarim care sunt si opiniile cetatenilor in legatura cu acestea.  Postul de limba rusa Prime TV (fostul post de stat rus) domina clasamentul cu 65%, urmeaza Moldova 1 cu 53% si abia 23% urmaresc cu regularitate ProTV-ul. Avand la dispozitie aceste date, intelegerea fenomenelor din RM pot fi vazute intr-o cu totul alta lumina decat se vehiculeaza pe majoritatea canalelor media atat din tara, cat si de peste hotarele acesteia. Este evident ca, in lipsa de resurse proprii, nu cetatenii de rand sunt cei care hotarasc ce posturi sa poate vedea sau ce grila de emisie sa aiba acestea, cu atat mai mult. Aici situatia trebuie corelata neaparat si cu nivelul de trai, cu aspiratiile cetatenilor, dar in primul rand cu fondul pe baza caruia sunt posibile aceste lucruri inadecvate, parca unui stat democratic. Este vorba de trecutul zonei, marcat sub toate aspectele de influenta daunatoare a Imperiului Rus, manifestat sub varii forme, dar cu un continut mai mereu similar celui de la 1812.

Tinand cont de aspectele relevate mai sus, nu ar trebui sa mire pe nimeni faptul ca nu exista respingere din partea societatii din RM in timp ce elementul strain este propagat pe toate caile, cu predilectie pe cele mediatice. Societatea trebuie privita cu intelegere, iar verdictele sunt aproape imposibil de dat. Cert este insa ca democratizarea spatiului public, in conditiile in care curentele de opinie de opozitie exista, dar sunt inca pastrate aproape de „subsolurile” spatiului public, va contribui substantial la europenizarea Republicii Moldova, stat cu intentii declarate de aderare la Uniune.

V. In loc de concluzii – de la totalitarism la democratie si inapoi la comunism    

Declarat in mai multe randuri „un taram al minunilor”, in nici un caz in sensul atribuit Americii, Republica Moldova inca mai constituie un teren fertil pentru orice tip de cercetare sau demers cu privire la chestiuni identitare, comunitare sau de ordin institutional. Cu siguranta ca cel care isi propune sa inteleaga ceea ce se petrece in acels spatiu, dar mai ales cel care cauta solutii universal-valabile la problemele care persista de atatia ani acolo, se va confrunta cu un alt tip de mentalitate, un alt gen de reactii la schimbare, cu un alt mod de abordare al problemelor, dar si cu un fel cu totul special de a le solutiona.

In cazul celor care locuiesc acel teritoriu, europenizarea reprezinta mai mult decat un mecanism prin care isi face simtita Uniunea Europeana prezenta, prin instituirea de noi standarde, norme si valori. Aceasta inseamna in primul rand revolutionarea unui stil de viata si a unei mentalitati particulare, ambele construite pas cu pas si cu multa migala, de sus in jos, ceea ce s-a reflectat intr-o continua fortare a constiintei de sine a individului din spatiul pruto-nistrean. In atare conditii si daca nu se va actiona adecvat mediului, configurarea spatiului public autohton risca sa devina o lupta cu morile de vant, or dragoste cu forta nu exista.   

BIBLIOGRAFIE

·                     Asociatia pentru Democratie Participativa (ADEPT), Expert-Grup, Planul de actiuni Uniunea Europeana-Republica Moldova. Ghid, Editura Gunivas, Chisinau: 2006

·                     Bădescu, Ilie, Sociologie eminesciană, Editura Porto-Franco, Galaţi: 1994

·                     Borneman, John and Fowler, Nick, Europeanization, in Annual Review of Anthropology Vol. 26 (1997), pp. 487-514

·                     Dragos, Dacian Cosmin, Uniunea Europeana. Institutii. Mecanisme, Editia 3, Editura C.H. Beck, Bucuresti: 2007

·                     Dungaciu, Dan, Moldova ante portas, Editura Tritonic, Bucuresti: 2005

·                     Dungaciu, Dan, Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest, Editura Cartier, Chisinau: 2008

·                     Dryzek, John S., Political Inclusion and the Dynamics of Democratization, in The American Political Science Review, Vol. 90, No. 3 (Sep., 1996), pp. 475-487

·                     Fruntasu, Iulian, O istorie etnopolitica a Basarabiei 1812-2002, Editura Cartier, Chisinau: 2002

·                     Giddens, Anthony, Europa in epoca globala, Editura Ziua, Bucuresti: 2007

·                     Fontaine, Pascal, 12 Lecons sur l’Europe, Comissione Europeene, Direction generale de la communication, Bruxelles: 2007

·                     Institutul de Politici Publice (IPP), Barometrul Opiniei Publice, Rezumat de presa al BOP, Chisinau: octombrie 2008

Johnson, Allan G., Dicţionarul de Sociologie Blackwell, Editura Humanitas, Bucureşti: 200 

Tudor Cojocaru